Sancțiuni contravenționale și măsuri tehnico-administrative
Secţiunea 1 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale
Articolul 177
(1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi luarea masurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Române.
(2) Poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Articolul 178
(1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României, poliţiştii de frontieră au şi atribuţia de a aplica sancţiuni în cazul în care constată contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel mult o zi lucrătoare de la data întocmirii, serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 179
(1) Politia rutieră sau politia de frontieră din punctele de trecere a frontierei de stat poate acţiona, împreună cu reprezentanţi ai altor autorităţi cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea şi constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranţă, pe drumurile publice, a tuturor participanţilor la trafic.
(2) Poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră aflat în punctul de trecere a frontierei de stat, care acţionează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuţii:
a) să oprească vehiculele pentru control şi să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor;
b) să constate şi să aplice sancţiuni în cazul contravenţiilor aflate în competenţa să.
(3) Reprezentanţii autorităţilor prevăzute la alin. (1) din cadrul echipajului mixt au ca principale atribuţii:
a) să acţioneze, împreună cu poliţiştii rutieri sau cu poliţiştii de frontieră, pentru respectarea de către conducătorii de vehicule sau de către operatori a normelor privind transportul rutier pe drumurile publice din România;
b) să execute activităţi de control privind condiţiile de efectuare a transporturilor rutiere, precum şi de verificare a stării tehnice a vehiculelor, conform competentelor;
c) să constate şi să aplice sancţiuni în cazul contravenţiilor aflate în competenţa lor.
(4) În cazul depistării în trafic a unui vehicul care prezintă defecţiuni tehnice la mecanismul de direcţie, la sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circulă având lumină farurilor nereglată corespunzător, reprezentanţii autorităţilor abilitate menţionează despre acestea într-o notă tehnică de constatare ce se anexează procesului-verbal de constatare a contravenţiei încheiat de către poliţistul rutier.
Articolul 180
(1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvărşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amenda aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizica, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementara aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea.
(2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal şi semnătura martorului.
(3) Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, în care se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
(4) În situaţia în care contravenientul este persoana juridica, în procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum şi numele, prenumele, numărul şi seria actului de identitate, codul numeric personal şi domiciliul ori reşedinţa persoanei care o reprezintă.
(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
(6) În cazul în care pentru fapta săvărşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al carei model este prevăzut în anexa nr. 1B.
(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(8) În situaţia în care, prin acelaşi proces-verbal de constatare a contravenţiei, se dispun mai multe măsuri tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document sau set de plăcuţe câte o dovadă înlocuitoare.
(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulaţie din care au rezultat pagube materiale, poliţia rutieră eliberează proprietarilor sau deţinătorilor acestora autorizaţie de reparaţii, al carei model este prevăzut în anexa nr. 1C, cu excepţia situaţiei în care s-a încheiat o constatare amiabilă de accident a carei validitate a fost atestată de societatea de asigurări abilitată, în condiţiile legii, caz în care reparaţiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.
Articolul 181
(1) În situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului.
Articolul 182
(1) Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege. Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează şi în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei.
(2) Oprirea vehiculelor se face, de regula, în afara părţii carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiţii, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordura ori în spatiile de parcare, iar noaptea, cu precădere, în locuri iluminate.
(3) Se interzice imobilizarea vehiculului pe partea carosabilă ca urmare a semnalului de oprire efectuat de către poliţist în locurile în care vizibilitatea este redusă sub 50 m.
Articolul 183
Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului rutier sau, după caz, al poliţistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicaţiile poliţistului.
Articolul 184
(1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme rutiere, nu are asupra să niciun act de identitate şi nici permisul de conducere, poliţistul rutier trebuie să îl conducă la cea mai apropiată unitate de poliţie pentru stabilirea identităţii acestuia şi pentru verificarea în evidenta a situaţiei permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor verificări pe loc.
(2) În cazul în care conducătorul auto are asupra să numai permisul de conducere, agentul constatator trebuie să verifice în evidenta dacă domiciliul sau, după caz, reşedinţa înscrisă în document corespunde cu cea din Registrul naţional de evidenta a persoanelor.
(3) Agentul constatator este obligat să înscrie, în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, domiciliul sau, după caz, reşedinţa contravenientului din actul de identitate, iar în situaţia în care acesta nu are documentul asupra să, domiciliul sau reşedinţa va fi consemnată numai după verificarea efectuată în Registrul naţional de evidenta a persoanelor.
(4) Procedura prevăzută la alin. (2) şi (3) se aplică şi atunci când domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori sediul proprietarului menţionat în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu corespunde cu datele existente în evidenta vehiculelor.
Articolul 185
(1) Constatarea contravenţiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care se află sub influenţa alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.
(2) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când:
a) rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
b) în eveniment este implicat un vehicul care transporta mărfuri sau produse periculoase.
(3) Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare.
Articolul 186
În cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori al medicamentelor cu efecte similare acestora. Dacă rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice.
Articolul 187
Conducătorii de vehicule sau de animale implicaţi în accidente de circulaţie din care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, după caz, a consumului de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
Articolul 188
În toate cazurile în care se recoltează probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezentei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare este obligatorie şi examinarea clinică.
Secţiunea a 2-a Măsuri tehnico-administrative
Subsecțiunea 1. Reţinerea sau retragerea permisului de conducere
Articolul 189
(1) Poliţistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul sau tramvai, să urmărească dacă există concordanţă între datele înscrise în actul de identitate şi cele din permisul de conducere. În cazul în care constată neconcordanţe referitoare la nume, prenume, precum şi în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, poliţistul rutier este obligat să reţină permisul de conducere şi să elibereze dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie de 15 zile.
(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai are asupra sa numai permisul de conducere, poliţistul rutier efectuează verificările prevăzute la art. 184 alin. (2). În cazul în care datele nu corespund, poliţistul rutier procedează conform alin. (1).
(3) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) sau (2) se trimite, împreună cu raportul de reţinere, autorităţii competente care l-a eliberat.
Articolul 190
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
(2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule şi tramvaie.
(3) Raportul de reţinere, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină şi documentele reţinute se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente.
Articolul 191
(1) În situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţa a altui judeţ decât cel care îl are în evidenta, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, până când şeful serviciului hotărăşte asupra sancţiunii contravenţionale complementare, dar nu mai mult de 15 zile de la data reţinerii, după care îl trimite serviciului poliţiei rutiere al judeţului care îl are în evidenta.
(2) Permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenta titularul, până la restituire sau, după caz, până la anularea documentului.
Articolul 192
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, i se retine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite la art. 194 alin. (1).
(2) Când conducătorul vehiculului solicita recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoţit de poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizata sau instituţie medico-legala, iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru cel mult 15 zile, a carei valabilitate intra în vigoare la 24 de ore de la cea de-a două recoltare de probe biologice.
Articolul 193
(1) Conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie însoţit de poliţistul rutier sau, după caz, de poliţistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituţie medicală autorizata sau instituţie medico-legala pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
(2) După recoltarea probelor biologice, poliţistul rutier retine permisul de conducere şi eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(3) Atunci când conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să actul de identitate şi nici permisul de conducere, poliţistul rutier este obligat, înainte de a-l conduce la instituţia medicală autorizata sau instituţia medico-legala, să facă verificări în evidente pentru stabilirea identităţii acestuia şi a situaţiei permisului de conducere.
(4) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să permisul de conducere, poliţistul rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 194
(1) Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două probe biologice la interval de o ora intre prelevări. În cazul refuzului de prelevare a celei de-a două probe biologice nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei.
(2) Refuzul persoanei examinate de a i se recolta cea de-a două proba biologică se consemnează în procesul-verbal de prelevare.
Articolul 195
Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat preliminar cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat care a relevat prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, i se aplică procedura prevăzută la art. 192.
Articolul 196
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, depistat în trafic încălcând o norma rutieră pentru care se dispune sancţiunea contravenţională complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi care prezintă la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere reţinut pentru o faptă săvărşită anterior, aflată în termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentată şi i se eliberează o noua dovada, a carei valabilitate nu poate depăşi termenul de valabilitate al primei dovezi.
(2) Dacă cea de-a doua faptă este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier eliberează titularului permisului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, reţinută în condiţiile prevăzute la alin. (1), se trimite la serviciul poliţiei rutiere al judeţului care îl are în evidenta pe contravenient, împreună cu raportul de reţinere.
Articolul 197
(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inaptă din punct de vedere medical de către o instituţie medicală autorizata se retrage de către serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie care are în evidenta persoana respectiva.
(2) Seful serviciului poliţiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere şi îl păstrează la sediul unităţii până la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori reşedinţa pe raza altui judeţ, şeful serviciului poliţiei rutiere care a dispus măsura tehnico-administrativă trimite permisul de conducere la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care îl are în evidenţă, împreună cu un raport de retragere.
Subsecțiunea 2. Reţinerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare
Articolul 198
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră retine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
(2) Documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare reţinute în condiţiile alin. (1), împreună cu raportul de reţinere, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenta vehiculelor.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
Articolul 199
(1) Atunci când poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră constată că autovehiculul este condus de proprietar sau de deţinătorul mandatat şi datele privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa înscrise în certificatul de înmatriculare ori de înregistrare nu coincid cu cele din documentul de identitate, agentul constatator retine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând titularului dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile.
(2) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se trimite autorităţii competente care l-a eliberat, împreună cu raportul de reţinere.
Articolul 200
(1) În cazurile în care legea prevede aplicarea măsurii tehnico-administrative a retragerii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, conducătorul vehiculului este obligat să demonteze şi să predea plăcuţele agentului constatator care a dispus măsura.
(2) Când conducătorul vehiculului refuza să predea plăcuţele, agentul constatator demontează el însuşi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, în prezenţa unui martor asistent, consemnând despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Articolul 201
Atunci când vehiculul este înmatriculat sau înregistrat într-un alt judeţ decât cel pe teritoriul căruia a fost constatată fapta ori este înmatriculat într-un alt stat, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se trimit, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, serviciului poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă vehiculul, autorităţii administraţiei publice locale emitente sau, după caz, autorităţii străine emitente.
Articolul 202
(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de către serviciul poliţiei rutiere proprietarului sau utilizatorului vehiculului, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivelor pentru care s-a dispus măsura tehnico-administrativă.
(2) În cazul introducerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se înscrie menţiunea că vehiculul are drept de circulaţie pentru 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de către poliţia rutieră în baza ordonanţei preşedinţiale emise de instanţa investită cu soluţionarea cauzei sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
Subsecțiunea 3. Anularea permisului de conducere
Articolul 203
(1) Anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune:
a) de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, dispusă de o instanţa din România;
b) de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, pronunţată de către o autoritate străină competentă, pentru o infracţiune săvărşită de titular pe teritoriul statului respectiv, dacă pentru fapta săvărşită legislaţia română prevede această măsură.
(2) Anularea permisului de conducere al persoanei decedate se dispune de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia titularul a domiciliat, în condiţiile existenţei unui certificat de deces.
(3) Măsura anulării permisului de conducere se comunică, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului permisului de conducere, la domiciliul acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1).
(4) În termenul prevăzut la alin. (3), permisul de conducere se transmite de serviciul poliţiei rutiere care a dispus anularea la autoritatea competentă care l-a eliberat, în vederea efectuării menţiunii în evidenta.
Subsecțiunea 4. Ridicarea vehiculelor
Articolul 203^1
(1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă.
(2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(3) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
(4) Nu se dispune ridicarea vehiculului aparţinând unei instituţii dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă.
(5) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.
Articolul 203^2
(1) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare.
(2) Dispoziţia de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a) data, ora şi locul ridicării vehiculului;
b) gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte;
c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
d) menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;
e) menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
f) date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
(3) Dispoziţia de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinaţie: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administraţia publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului.
Articolul 203^3
(1) Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului.
(2) Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.
(3) Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare.
(4) Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(5) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administraţiei publice locale.
(6) Administratorul drumului public sau, după caz, administraţia publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 203^4
(1) Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.
(2) În cazul în care a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a unui vehicul aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşura o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă, restituirea se face cu titlu gratuit.
(3) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
Secţiunea a 3-a Sancţiuni contravenţionale complementare
Subsecțiunea 1. Aplicarea punctelor de penalizare
Articolul 204
(1) Când pentru fapta săvărşită legea prevede şi aplicarea punctelor de penalizare, agentul constatator are obligaţia să le înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel mult două zile lucrătoare de la data întocmirii acestuia, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 205
Punctele de penalizare se înscriu în evidenta conducătorilor de autovehicule sau tramvaie de către serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta.
Articolul 206
Când instanţa competentă, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta radiază din evidență punctele de penalizare aplicate.
Articolul 207
Când un conducător de autovehicule, posesor al unui permis de conducere eliberat de către o autoritate străină, săvârşeşte o faptă pentru care legea prevede şi aplicarea punctelor de penalizare, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru informarea autorităţii statului care a emis permisul de conducere.
Articolul 208
Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obţină, personal, la sediul poliţiei rutiere din judeţul care îl are în evidenta, informaţii cu privire la numărul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate.
Subsecțiunea 2. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie
Articolul 209
(1) La cumulul a cel puţin 15 puncte de penalizare, serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă conducătorul de autovehicul comunică acestuia, în scris, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenţii, hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, precum şi obligaţia de a se prezenta la sediul poliţiei rutiere, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de conducere.
(2) Titularul permisului de conducere are dreptul de a conduce autovehicule de la data cumulării celor 15 puncte de penalizare şi până la data expirării termenului când avea obligaţia de a preda permisul de conducere sau, după caz, până la data predării permisului de conducere.
(3) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule operează în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere sau, după caz, a expirat termenul de predare a acestuia.
(4) În cazul în care titularul permisului de conducere nu se prezintă la poliţie în termenul prevăzut la alin. (1), perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se majorează, de drept, cu 30 de zile.
(5) În situaţia în care titularul permisului de conducere face dovada imposibilităţii prezentării la poliţie în termenul de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule dispusă potrivit alin. (4) se anulează.
Articolul 210
(1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se retine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementara operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
(2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Articolul 211
În cazul în care titularului permisului de conducere i s-a interzis să ocupe o funcţie sau să exercite o profesie care are legătură cu dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie, potrivit art. 108 lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, şeful serviciului poliţiei rutiere care funcţionează pe teritoriul de competenţă al autorităţii care a luat măsura de siguranţă dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie pe durata cât operează măsura de siguranţă.
Articolul 212
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reţinut ca urmare a încălcării de către titular a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi pentru care s-a eliberat dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare.
(2) Când dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulaţie, permisul de conducere şi copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se trimit unităţii de poliţie prevăzute la alin. (1) în cel mult o zi lucrătoare de la data constatării faptei.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, pentru a-i fi restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Articolul 213
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de către autoritatea competentă din România a săvârşit o faptă pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus, prin hotărâre, o astfel de măsură.
(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică pe teritoriul României numai dacă pentru fapta săvărşită legislaţia rutieră românească prevede o astfel de măsură.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de legislaţia rutieră românească pentru o faptă asemănătoare.
(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare, obligatoriu, perioadă cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulaţie pe teritoriul statului care a emis o astfel de decizie.
Articolul 214
(1) În cazul săvârşirii a două sau a mai multor contravenţii care atrag şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin acelaşi proces-verbal, perioadă de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare fapta, fără ca aceasta să depăşească 90 de zile.
(2) Când o persoana căreia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârşeşte, în perioadă în care are drept de circulaţie, o nouă contravenţie pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare pentru fiecare contravenţie.
Subsecțiunea 3. Confiscarea bunurilor
Articolul 215
(1) Mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore, precum şi dispozitivele care perturba funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului confiscate, în condiţiile legii, se predau la serviciul poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta.
(2) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare confiscate în condiţiile legii se predau la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta pentru a fi trimise autorităţii competente care le-a eliberat.
(3) Vehiculele cu tracţiune animală confiscate în condiţiile legii se predau autorităţilor administraţiei publice locale, pe baza de proces-verbal, în vederea transmiterii acestora spre valorificare, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/1999, republicată.
Subsecțiunea 4. Imobilizarea vehiculului
Articolul 216
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Imobilizarea se face în prezenţa unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemnează în procesul-verbal de constatare a faptei pentru care s-a dispus măsura.
(3) În lipsa unui martor asistent poliţistul rutier precizează motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
(4) Imobilizarea unui vehicul este interzisă în toate locurile unde oprirea sau staţionarea este interzisă.
Articolul 217
(1) Atunci când se impune imobilizarea, în condiţiile legii, a unui vehicul care transporta produse sau substanţe periculoase, poliţistul rutier este obligat să anunţe, de îndată, unitatea de poliţie din care face parte pentru a se stabili, împreună cu unităţile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, destinaţia finala pentru parcarea autovehiculului.
(2) Imobilizarea unui vehicul care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite se dispune de către poliţia rutieră, în condiţiile stabilite împreună cu reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniu.
Articolul 218
Revocarea imobilizării se dispune:
a) de către poliţistul rutier care a dispus-o, dacă este prezent, iar motivele pentru care a fost dispusă au încetat;
b) de către şeful serviciului poliţiei rutiere din care face parte agentul constatator, dacă motivele pentru care a fost dispusă măsura au încetat;v c) de către procuror sau de instanţa de judecata, atunci când vehiculul a făcut obiectul unei infracţiuni.
Secţiunea a 4-a Restituirea permisului de conducere şi reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce
Articolul 219
(1) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere care îl are în evidenta, la cererea titularului, în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată pentru cumul de puncte;
b) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată ca urmare a săvârşirii unei contravenţii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost majorată cu 30 de zile, dacă titularul a promovat testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
c) în baza certificatului medico-legal prin care se confirma că afecţiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inaptă medical au încetat.
(2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvărşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenient se efectuează de către serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, în cazurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie consta în completarea unui test-grila, ce conţine 15 întrebări din legislaţia rutieră. Este declarată "promovată" persoana care a formulat răspunsul corect la cel puţin 13 întrebări.
(5) Contravenientul este obligat să susţină examenul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, în perioadă executării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, în zilele stabilite, săptămânal, la nivelul serviciului poliţiei rutiere.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) se aplică şi în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care, potrivit legii, a fost aplicată sancţiunea contravenţională complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către o autoritate competentă străină, ca urmare a săvârşirii de către acesta, pe teritoriul statului respectiv, a unei fapte pentru care se aplică această sancţiune.
Articolul 220
(1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita sefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României.
(2) În situaţia restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1), şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române comunica sancţiunea aplicată autorităţii străine care a eliberat documentul.
Articolul 221
(1) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permis de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei;
c) în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;
d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională complementara nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.
(2) Conducătorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) perioadă de suspendare a fost majorată, conform legii;
b) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
c) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influenţa alcoolului;
d) sancţiunea contravenţională complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.